EXCLUSIV | Acuzații de șantaj în cazul româncei moarte după ce s-a operat în Turcia. Monstruozitatea cu care ar fi fost amenințat soțul Ralucăi

EXCLUSIV | Acuzații de șantaj în cazul româncei moarte după ce s-a operat în Turcia. Monstruozitatea cu care ar fi fost amenințat soțul Ralucăi
Soții Ciupitu au mers la o clinică privată din Turcia pentru ca tânăra de 35 de ani să facă mai multe intervenții estetice, care ar fi costat 8.000 de euro
Publicat: 17/01/2024, 08:00
Actualizat: 17/01/2024, 11:51

Cazul tinerei din Brăila care a murit la scurt timp după ce și-a făcut mai multe operații estetice la o clinică din Turcia ia o întorsătură halucinantă. Soțul Ralucăi Ciupitu face dezvăluiri incendiare despre ceea ce s-ar fi întâmplat după decesul soției sale. Bărbatul susține că ar fi fost șantajat să-și retragă plângerea făcută la Poliția din Istanbul. O angajată româncă a clinicii, care prelua pacienții veniți din țară, l-ar fi avertizat să-și vadă de treabă. În caz contrar, va fi denunțat că ar fi făcut sex oral cu fiica lui minoră, chiar în salonul în care era internată soția sa, scenă care ar fi fost surprinsă de asistente.

Deși era o femeie foarte frumoasă, Raluca Ciupitu, o tânără din Brăila, își dorea de mult timp să-și facă unele ajustări estetice. Așa a ajuns la o clinică din Istanbul, prin intermediul unei românce care promova pe Facebook serviciile oferite aici. Este vorba despre clinica privată Op. Dr. Cem İnan Bektaş – Plastik ve Estetik Cerrahı. Clinica îi aparține medicului Cem Inan Bektas. Pentru patru intervenții estetice (liposucție, implant mamar, lifting brazilian și abdominoplastie), i s-ar fi cerut 8.000 de euro, sumă pe care ea și soțul ei au considerat-o rezonabilă.

Visul de-o viață al tinerei s-a transformat însă într-o tragedie: ea a murit în fața camerei de hotel în care era cazată, la doar 15 minute după ce a fost externată. Soțul femeii îl acuză pe medicul care a efectuat intervențiile că este responsabil de moartea ei. La scurt timp după ce i-a murit soția, Petrea Ciupitu a făcut plângere la Poliția din Istanbul, dar ce ar fi urmat depășește orice imaginație.

Bărbatul susține că a fost șantajat de reprezentanții clinicii să-și retragă plângerea. Totul ar fi început după ce acesta a anulat plângerea făcută inițial în prezența unei angajate de la clinică, o româncă vorbitoare de turcă.

”Polițistul întreba ceva, iar asistenta traducea altceva”

Petrea Ciupitu o acuză pe femeie că ar fi tradus atât întrebările polițiștilor, cât și răspunsurile lui, astfel încât situația să favorizeze clinica medicului Cem Inan Bektas, unde aceasta lucra.

”După ce a murit Raluca, am fost să depun plângere la Poliție împreună cu translatorul, care era și asistentă, și de toate la clinică. Ulterior, am luat legătura cu un alt translator, autorizat, care ne-a spus că declarațiile și discuția de la Poliție nu au fost traduse conform realității, ci după cum a dorit doamna de la clinică. Aceasta mi-a spus că polițistul întreba ceva, iar asistenta traducea altceva, ea mă întreba dacă am consumat droguri. Atunci, m-am întors la Poliție, am anulat prima declarație și am dat alta, în prezența translatorului autorizat”, a povestit, pentru Gândul, Petrea Ciupitu.

Aceasta este ultima fotografie pe care Raluca a făcut-o împreună cu fiica ei

”Mi-a spus că, dacă nu îmi văd de treaba mea, o să fac pușcărie”

După anularea declarației, bărbatul susține că asistenta-translator l-a șantajat pentru a-l determina să renunțe la plângere. Subiectul invocat pentru presupusul șantaj este unul absolut halucinant. Bărbatul ar fi fost amenințat că, dacă nu dă înapoi, va ajunge la închisoare pentru că și-ar fi abuzat fiica minoră chiar în salonul în care era internată soția lui.

”După ce am anulat declarația, pe la 5 dimineața, m-a sunat doamna respectivă și mi-a spus că, dacă nu îmi văd de treaba mea și continui cu Poliția, o să fac pușcărie că m-au prins asistentele cu chestii urâte prin clinică. Mi-a spus că ar fi văzut asistentele că eu făceam sex oral în salon cu fata mea, cu fata noastră, care are 16 ani. Mi-a zis să plec din Turcia că dacă asistentele fac plângere, stau la închisoare zece ani”, ne-a spus bărbatul, care nu s-a lăsat însă intimidat.

Petrea și Raluca Ciupitu aveau împreună o fiică în vârstă de 16 ani, care i-a și însoțit în Turcia pentru a-și susține mama care urma să se opereze

”I-am spus că îmi asum, că fac și 20 de ani de închisoare, nu zece, dacă au dovezi. Pe urmă mi-a spus că m-au filmat camerele. I-am zis «Cu atât mai bine! De ce nu ați spus asta când eram cu soția mea în salon, ci după ce am depus plângere?»”, a adăugat bărbatul.

”Au pus-o pe un căruț și ea mi-a adus-o la mașină”

Asistenta româncă ar fi fost și cea care s-a ocupat de externarea pacientei, fiind, conform spuselor lui Petrea Ciupitu, foarte grăbită ca soția lui să părăsească clinica.

”Era cea mai preocupată ca Raluca să plece de acolo. Au pus-o pe un căruț și ea mi-a adus-o la mașină. M-a și ajutat să o urc în mașină, că nu puteam singur. După ce Raluca a murit, am încercat să luăm legătura cu medicul Cem Inan Bektas, care a operat-o. Am fost și la clinică să cerem explicații, le-am zis să vină și domnul doctor, dar nu a vrut să vină, a venit o altă persoană, care cică era doctor acolo”, ne-a mai spus soțul Ralucăi Ciupitu.

Bărbatul a contactat deja doi avocați turci și, în paralel, strânge mărturii și de la alte paciente, care ar fi avut de pătimit după ce s-ar fi operat la aceeași clinică.

Petrea Ciupitu îl acuză pe medicul estetician turc Cem Inan Bektas că este responsabil de moartea soției lui

Asistenta nu a putut fi contactată

Gândul a încercat să o contacteze pe asistenta româncă despre care bărbatul spune că l-ar fi șantajat, dar și de această dată demersurile noastre au fost fără succes. O dată ni s-a închis telefonul în nas, iar, a doua oară, ni s-a dat ton de ocupat.

Inclusiv mailul trimis către clinică, de data aceasta în atenția asistentei, a rămas fără răspuns.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Soțul unei tinere care a murit după ce s-a operat la o clinică din Turcia lansează acuzații grave: „A căzut și s-a făcut neagră!”

EXCLUSIV | O româncă era să moară după ce a făcut operație de micșorare a stomacului în Turcia. „Mi-au dat morfină și mi-au spus că sunt sănătoasă”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
A DISPĂRUT comoara României. Totul a ajuns la STRĂINI
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Test de cultură generală. De ce nu consideră cercetătorii că Pluto este planetă?
×